18 mai 2023 - Conferinta regionala „Dezvoltare durabila, eficienta energetica si educatie”


Agenția pentru Dezvoltare Regională București-Ilfov, cu sprijinul ROREG - Asociația Agențiilor pentru Dezvoltare Regională din România, a organizat, în data de 18 mai 2023, Conferința "Dezvoltare durabilă, eficiență energetică și educație", desfășurată în cadrul proiectului „Sprijin pentru eficientizarea gestionării și implementării FESI la nivelul autorităților publice locale de la nivelul orașelor, municipiilor și județelor din România”, finanțat în cadrul POAT 2014-2020 și implementat de către ROREG.

S-au prezentat aspecte concrete privind modul în care vedem transpuse în ghiduri și ulterior în proiecte  respectarea principiilor „de a nu prejudicia semnificativ” (DNSH) și de a asigura o dezvoltare durabilă cât și propuneri concrete de utilizare a prevederilor din „COMUNICAREA COMISIEI- Orientări tehnice referitoare la imunizarea infrastructurii la schimbările climatice în perioada 2021-2027 (2021/C 373/01)” cu exemple de măsuri de adaptare și atenuare la schimbările climatice.

De asemenea, au fost prezentate primele două ghiduri de finanțare din Programul Regional București Ilfov 2021-2027: 3.1 - Creșterea eficienței energetice în clădirile rezidențiale și 6.2 - Crearea și modernizarea de infrastructuri educaționale pentru învățământul primar și secundar, care urmează să fie puse în consultare publică.

 


Galerie foto

ADRBI
Str. Mihai Eminescu nr. 163, etaj 2, sector 2 Bucuresti

contacteaza-ne la
contact@adrbi.ro