30 octombrie 2024 - Reprezentantii ADRBI - speakeri si participanti in cadrul celei de-a 7-a editii a Conferintei Internationale EmergeMAT


În data de 30 octombrie 2024, reprezentanți ai ADRBI din cadrul Departamentului Dezvoltare și Asistență Programe (DDAP) și ai Serviciului Specializare Inteligentă (SSI), au fost prezenți ca speakeri la cea de-a 7-a ediție a Conferinței Internaționale ”Tehnologii emergente în ingineria materialelor EmergeMAT”, eveniment organizat de către Institutul Național de Cercetare Dezvoltare Pentru Metale Neferoase și Rare (INCDMNR-IMNR).

Doamna Berghin Osman (DDAP) şi doamna Paula Pruneci (SSI) au punctat în prezentările lor acțiunile ADRBI pentru promovarea economiei circulare, atât din perspectiva proiectelor Interreg Europe aflate în implementare, cât şi în calitatea de Autoritate de Management pentru Programul Regional București-Ilfov 2021-2027.

Doamna Berghin Osman a ilustrat exemple concludente din 4 proiecte Interreg Europe (RAW4RES, StopWaste, WEEEWaste, CLEAR CITIES) pe care echipele de proiecte de la nivelul DDAP le coordonează la nivel regional și care promovează conceptul de economie circulară, subliniind astfel interesul materializat al ADRBI de a participa la proiecte cu impact asupra mediului înconjurător.

Doamna Paula Pruneci a expus specificul activității ADRBI, de facilitator și motor al inovării și dezvoltării, care reunește toate părțile interesate în economia circulară pentru a lucra la identificarea celor mai bune soluții în acest domeniu, grație finanțărilor alocate prin Programul Regional 2021-2027.

Conferința se desfășoară în București, pe parcursul a două zile, 30 și 31 octombrie 2024, în format hibrid și reunește studenți, oameni de știință, ingineri, reprezentanți ai industriei și alți factori interesați în dezvoltarea de noi metode, concepte și materiale folosind tehnologii noi și emergente.


Galerie foto

ADRBI
Str. Mihai Eminescu nr. 163, etaj 2, sector 2 Bucuresti

contacteaza-ne la
contact@adrbi.ro