3 decembrie 2025 - 35 de ani de cooperare Interreg


Anul acesta, Programul Interreg celebrează 35 de ani de funcționare. De trei decenii și jumătate, programul modelează Europa prin cooperare teritorială, consolidând un spațiu european comunitar și noncomunitar unit, rezilient și prosper.

Lansat în 1990 ca răspuns la nevoia de a reduce decalajele între regiuni și de a sprijini dezvoltarea zonelor de frontieră, programul a devenit un pilon central al Politicii de Coeziune, fiind astăzi una dintre cele mai longevive și de impact inițiative europene. Țelul inițial era simplu, dar ambițios: regiunile europene să lucreze împreună, nu una împotriva celeilalte, în ciuda frontierelor geografice, culturale sau administrative.

Programul a început cu un buget modest, dar spiritul său inovator a atras rapid interesul statelor membre. De-a lungul anilor, Interreg a evoluat în trei direcții majore: cooperare transfrontalieră; cooperare transnațională; cooperare interregională.

ADRBI are până în prezent 12 de proiecte Interreg Europe finalizate și 10 în curs de implementare, grație dinamicii echipei de proiecte din cadrul Departamentului Dezvoltare și Asistență Programe (DDAP). Acest fapt a făcut posibil schimbul de experiență între actorii regionali și cei interregionali, accesul la o colecție inspirațională de bune practici și, cel mai important, aderarea la o rețea de cooperare extinsă și unită de același scop comun: filosofia cooperării Interreg.

În acest sens, anul acesta reprezentanții DDAP au dat curs campaniei anuale a programului și, în contextual Zilelor Cooperării Interreg, ADRBI a derulat un eveniment special de comunicare, celebrând cei 35 de ani de existență a programului, alături de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), adresându-se publicului tânăr din mediul universitar, studenților Facultății de Management – SNSPA. Experiența a fost una plină de dinamică, dat fiind faptul că 10 dintre proiectele curente au fost puse în lumină sub impactul bunelor practici învățate. Mai mult, s-a transmis un mesaj clar asupra importanței democrației și a poziției privilegiate a României, ca beneficiar în absorbția de fonduri UE, grație statutului său de țară membră a Uniunii Europene.

Demersurile instituționale de celebrare și comunicare nu s-au oprit aici, iar în contextul evenimentului central național organizat la Palatul Pralamentului de către MDLPA, prin Punctul Național de Contact, proiectul IMPETUS (IMproving local PoliciEs on Temporary UseS) a fost prezentat în cadrul obiectivului de politică 5 „O Europă mai aproape de cetățeni”, obiectiv specific „Dezvoltare urbană integrată”.

Astăzi, când Europa se confruntă cu crize succesive, de la schimbări climatice la transformări demografice și tehnologice, cooperarea rămâne esențială. Interreg continuă să demonstreze că frontierele nu sunt bariere, ci punți care pot fi consolidate prin încredere, inovație și solidaritate. La 35 de ani de Interreg, moștenirea sa este vizibilă în regiunile care colaborează pentru un viitor comun – o Europă conectată, competitivă și orientată spre cetățeni.


Galerie foto

ADRBI
Str. Mihai Eminescu nr. 163, etaj 2, sector 2 Bucuresti

contacteaza-ne la
contact@adrbi.ro