24 iulie 2024 - Spuneti-va opinia si evaluati Regulamentul (UE) 2019/515 privind recunoasterea reciproca a marfurilor nearmonizate!
Termenul consultării publice: 26 septembrie 2024
Subiect: Piața unică europeana
Context
Principiul recunoașterii reciproce promovează libera circulație a mărfurilor nearmonizate în cadrul pieței interne, care este esențială pentru ca UE să rămână integrată și competitivă. Aceasta înseamnă că statele membre nu pot interzice introducerea pe piața lor a unui produs pentru care nu există legislație armonizată și care a fost deja comercializat în mod legal în alt stat membru sau care provine și este comercializat în mod legal într-o țară din SEE sau în Turcia. Prezentul Regulament a creat un cadru procedural pentru a reduce la minimum riscul ca normele tehnice naționale să creeze obstacole ilegale în calea liberei circulații a mărfurilor între statele membre
Scopul Regulamentului (UE) 2019/515 a fost de a consolida piața internă prin îmbunătățirea aplicării principiului recunoașterii reciproce în domeniul mărfurilor și eliminarea barierelor nejustificate din calea comerțului prin:
- Specificarea drepturilor și obligațiilor autorităților naționale și ale întreprinderilor atunci când bunurile sunt vândute în altă țară din UE;
- Acordarea de garanții atunci când recunoașterea reciprocă este refuzată în cazuri specifice;
- Acordarea unui rol mai important punctelor naționale de informare despre produse în ceea ce privește furnizarea de informații și facilitarea comunicării între autoritățile naționale și întreprinderi.
Adoptarea, la 19 aprilie 2019, a Regulamentului (UE) 2019/515 privind recunoașterea reciprocă a mărfurilor nearmonizate a fost însoțită de adoptarea, la 20 iunie 2019, a Regulamentului (UE) 2019/1020 privind supravegherea pieței, care se referă la mărfurile armonizate. Aceste două instrumente juridice sunt aliniate obiectivului de a stimula piața unică și de a se asigura că aceasta este eficientă și eficace pe piața bunurilor armonizate și nearmonizate. Importanța acestui obiectiv a fost subliniată în planul de acțiune al Comisiei privind asigurarea respectării normelor referitoare la piața unică, publicat în martie 2020, care a identificat obstacolele din calea unei mai bune integrări a pieței unice și a obținerii unor condiții de concurență echitabile pentru întreprinderi.
Evaluarea Regulamentului (UE) 2019/515 privind recunoașterea reciprocă a mărfurilor nearmonizate
Regulamentul (UE) 2019/515 va fi evaluat prin analiza rezultatelor și a impactului punerii sale în aplicare în raport cu cele cinci criterii principale de evaluare, și anume:
- relevanța – evaluarea relației dintre nevoile și problemele întâmpinate în momentul adoptării regulamentului și în cursul punerii sale în aplicare, precum și evaluarea legăturii dintre nevoile și problemele viitoare și soluțiile prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 2019/515;
- eficacitatea – analiza succesului Regulamentului 2019/515 în ceea ce privește atingerea obiectivului său sau realizarea de progrese în vederea atingerii obiectivului său de îmbunătățire a aplicării principiului recunoașterii reciproce în domeniul mărfurilor și de eliminare a barierelor nejustificate din calea comerțului;
- coerența – examinarea modului în care Regulamentul 2019/515 funcționează cu cadrul juridic al UE privind piața internă – în special în ceea ce privește libera circulație a mărfurilor armonizate și nearmonizate, dar și în ceea ce privește coerența internă a regulamentului și modul în care coerența are un impact asupra obiectivelor sale;
- eficiența – analiza costurilor și beneficiilor Regulamentului (CE) nr. 2019/515 și explorarea potențialului de simplificare și de reducere a sarcinii administrative, inclusiv a obligațiilor de raportare;
- valoarea adăugată la nivelul UE – analiza modificărilor datorate Regulamentului (CE) nr. 2019/515, în plus față de ceea ce s-ar fi putut aștepta în mod rezonabil în urma acțiunilor întreprinse de statele membre și ca răspuns la analiza subsidiarității efectuată în evaluarea impactului din 2017 care însoțește Regulamentul 2019/51511.
In perioada 18 decembrie 2023 - 29 ianuarie 2024, Comisia Europeana a desfășurat o cerere de contribuții cu privire la evaluarea modului în care se aplică Regulamentul. Rezultatele cererii au fost prelucrate într-un raport care este public.
Consultarea publică în cursul procesului de evaluare
În cadrul consultării la care vă invităm, Comisia solicită opinii cu privire la rezultatele și a impactul Regulamentului. Contribuția dumneavoastră este sub forma unui chestionar completat pe site-ul dedicat consultărilor și observațiilor publice privitoare la inițiativele Comisiei Europene, iar participarea trebuie să respecte un set de reguli privind formularea observațiilor. Limba de conversație este limba română.
Contribuția va fi luată în calcul la dezvoltarea și perfecționarea Regulamentului. Contribuțiile primite vor fi prezentate într-un raport de sinteză, în cadrul căruia se va explica și modul în care au fost luate în considerare. Toate observațiile primite sunt publicate pe site-ul menționat.
Consultarea părților interesate este deschisă până pe data de 26 septembrie a.c.
Asistență pentru participarea la consultare: imm@adrbi.ro
Pagina privind inițiativa de evaluare a Regulamentului (UE) 2019/515: https://ec.europa.eu/info/law/better-regulation/have-your-say/initiatives/13974-Recunoasterea-reciproca-a-marfurilor-evaluare_ro
Link la consultare: https://ec.europa.eu/info/law/better-regulation/have-your-say/initiatives/13974-Recunoasterea-reciproca-a-marfurilor-evaluare_ro
Link la regulile privind formularea observațiilor: https://ec.europa.eu/info/law/better-regulation/rules-feedback-and-suggestions_ro
Link la Regulamentul (UE) 2019/515 privind recunoașterea reciprocă a mărfurilor nearmonizate: https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/PDF/?uri=CELEX:32019R0515&from=ES
Materialele de informare sunt realizate de către Biroul de Asistență și Sprijin pentru IMM din cadrul ADRBI.
Pentru detalii privind activităţile noastre şi serviciile oferite, vă rugăm să trimiteţi mesaj la: imm@adrbi.ro.
ADRBI
Str. Mihai Eminescu nr. 163, etaj 2, sector 2 Bucuresti