7 octombrie 2021 - Solutii sustenabile pentru eliminarea deseurilor alimentare


Un sector agroalimentar circular oferă oportunități economice, abordează schimbările climatice, protejează biodiversitatea și creează o reziliență mai mare pe termen lung.

Într-o economie circulară:

  • producerea deșeurile din alimente este prevenită;
  • risipa alimentelor este descurajată;
  • produsele alimentare secundare necomestibile și deșeurile umane devin elemente de intrare pentru noi produse.

Într-o mare măsură, alimentele sunt destinate consumului în orașe, unde se creează în fiecare an 2,8 miliarde de tone de deșeuri alimentare și deșeuri umane. Mai puțin de 2% din deșeurile organice și substanțele nutritive pe care le conțin sunt captate, tratate în siguranță și utilizate din nou în mod productiv. Astfel, o serie de oportunități economice sunt ratate și apar efecte negative asupra sănătății umane, ecosistemelor locale și terenurilor agricole.

Prevenirea risipei

Soluțiile tehnologice inovative, care folosesc inteligența artificială, pot ajuta companiile să identifice oportunități de reducere a risipei alimentare. Restaurantele pot urmări automat deșeurile alimentare (ce și cât se aruncă), pot reduce costurile și economisi timp. De exemplu, pe măsură ce resturile alimentare sunt aruncate la coșul de gunoi, cu ajutorul unei tablete inteligente dotate cu cameră fotografică și sistem de măsurare a cantității și de înregistrare a datelor, folosind imaginile și măsurătorile efectuate, sistemul inteligent se “antrenează” pentru a recunoaște ceea ce și cât a fost aruncat și a construi baza de date. Astfel, se obțin informații precise despre consumul din farfurie, care sunt preferințele consumatorului etc. Analiza datelor va înlesni eficientizarea aprovizionării și producției, reducerea costurilor și a risipei. De asemenea, va contribui la schimbarea comportamentului angajaților și al consumatorilor pentru sustenabilitatea sistemului alimentar. Utilizarea unui astfel de sistem inteligent de management al alimentelor (Winnow), poate conduce la reducerea cu 70% a deșeurilor alimentare.

Există soluții inovatoare pentru a extinde durata de valabilitate a produselor proaspete, folosind metode de conservare naturale, prevenind risipa de alimente și eliminând necesitatea de ambalare în plastic. Prin aplicarea unei bariere protectoare din elemente comestibile pe coaja fructelor și legumelor, se poate încetini procesul de deteriorare a acestora. Toate fructele și legumele sunt protejate prin coajă de la procesele de uscare și putrezire. Apeel Sciences folosește elemente care există în cojile, semințele și pulpa fructelor și legumelor și anume lipidele și glicero-lipidele. Aceste substanțe naturale păstrează umezeala și oxigenul în interiorul alimentelor. Menținerea umidității și reducerea oxidării încetinesc substanțial viteza cu care fructele și legumele se deteriorează și susțin abilitățile naturale ale plantei de a se proteja.  Fructele și legumele sunt pulverizate, scufundate sau unse cu pudra obținută amestecată cu apă, chiar în centrele de ambalare. Astfel, cultivatorii evită să le recolteze înainte de maturitate. Acest lucru permite fructelor și legumelor să se dezvolte la maximum de calitate (atât în ceea ce privește elementele nutritive și aroma, cât și aspectul și textura) înainte de a începe călătoria către magazine. Fructele și legumele astfel tratate rămân în stare proaspătă de două până la trei ori mai mult, ceea ce conduce la promovarea unor  alimente de calitate superioară și la mai puține deșeuri alimentare.

Redistribuirea surplusului de alimente

În timp ce aproximativ 20% din alimentele produse în UE sunt pierdute sau irosite, în fiecare a doua zi aproximativ 33 milioane de oameni nu își pot permite o masă de calitate (inclusiv carne, pui, pește sau echivalent vegetariană).

Inovarea socială este o metodă care se poate aplica cu succes în sectorul alimentar. Din ce in ce mai multe organizații folosesc surplusul de alimente proaspete sau procesate și îl redistribuie către cei vulnerabili din punct de vedere social.

Și în România, această practică este din ce în ce mai răspândită (https://foodwaste.ro/wp-content/uploads/2018/10/FoodWasteRO-Anexa21-CatalogONG.pdf).

Noi modele de afaceri, care permit consumatorilor să cumpere alimente ce se apropie de termenul de expirare la un preț redus, sunt facilitate de folosirea aplicațiilor software inovatoare. De exemplu, Too Good To Go este un brand B2C (de la afacere la consumator) care reunește antreprenori din Europa pentru a redistribui alimentele ce ar fi fost, altfel, aruncate.

Referințe și informații suplimentare:

https://ec.europa.eu/food/safety/food-waste_en

https://ellenmacarthurfoundation.org

https://www.winnowsolutions.com/en/product

https://www.apeel.com/

https://toogoodtogo.co.uk/en-gb/

 

Urmăriți-ne în fiecare joi, pe pagina de web a ADRBI secțiunea “B2Transition – tranziția către o afacere sustenabilă și digitală. Campanie de comunicare și sprijin pentru IMM”, pe contul de facebook al ADRBI sau pe e-mail.

Împreună cu dumneavoastră vom face și noi tranziția spre viitoarea Europă.

Materialele de informare sunt realizate de către Biroul de Asistenţă şi Sprijin pentru IMM din cadrul ADRBI.

 

ADRBI
Str. Mihai Eminescu nr. 163, etaj 2, sector 2 Bucuresti

contacteaza-ne la
contact@adrbi.ro