27 aprilie 2023 - Forum international pentru economie circulara - Eveniment hibrid 2023


Forumul anual pentru economie circulară mondială (WCEF) prezintă unele dintre cele mai importante soluții de economie circulară din lume. La acest forum participă lideri de afaceri, factori de decizie politică și experți din întreaga lume.

Abordările economiei circulare pot ajuta întreprinderile să beneficieze de noi oportunități și să obțină un avantaj competitiv, precum și să contribuie la atingerea obiectivelor de dezvoltare durabilă (Sustainable Development Goals -SDG) adoptate de Națiunile Unite în anul 2015.

WCEF este o inițiativă nordică, evenimentul din acest an fiind organizat de către organizația Nordic Innovation și Fondul finlandez pentru inovare Sitra, cu sprijinul partenerilor internaționali. Participarea a crescut an de an, de la 1500 de persoane din 100 de țări în anul 2017, la peste 4000 de participanți din 149 de țări în 2022. De-a lungul anilor, evenimentul a fost organizat în diverse locații pe glob, din Finlanda în Canada sau pe continentul african, iar subiectele pentru dezvoltarea durabilă și economia circulară sunt diverse.

Anul acesta, WCEF se organizează în Helsinki, dar și on-line, între 30 mai și 2 iunie și se va focaliza pe soluții circulare pentru natură și economie.

WCEF2023 va marca cea de-a șaptea iterație și are loc într-un moment crucial pentru economii, societăți și planetă. Cunoaștem deja de ce economia circulară este o necesitate, dar lumea are nevoie de exemple. WCEF2023 va fi un exemplu de coagulare a energiilor creative pentru a accelera tranziția necesară în următorii ani și va sprijini construirea capacității de colaborare la nivel internațional. Evenimentul se va concentra asupra modului și căilor de abordare a economiei circulare, invitând în special întreprinderile, finanțatorii și tinerii să identifice barierele, dar și potențialul și soluțiile circulare avansate. Forumul va facilita dialogul și va crea o înțelegere mai largă a modului în care economia circulară ne permite să abordăm unele dintre cauzele profunde și complexe ale consumului excesiv de resurse, poluării, schimbărilor climatice și pierderii biodiversității.

Forumul va explora soluții circulare pentru natură și economie, acoperind o varietate de domenii și subiecte, cum ar fi: viața de zi cu zi și sănătate, competențe viitoare, agricultură și silvicultură regenerativă, materiale finite și energie, minerit, comerț, modă și textile, alimente, construcții și mediul construit, materiale plastice și ambalaje, electronice, hidrogen, strategii, finanțe, contabilitate etc. A treia și a patra zi sunt rezervate programelor coordonate de parteneri care pot avea loc oriunde în lume sau online.

Pentru a permite participarea din întreaga lume, WCEF2023 va fi transmis în direct online, va fi deschis participării tuturor și va fi gratuit. Prezența fizică se face numai pe bază de invitație.

Pe lângă evenimentul principal, evenimentele colaterale (Side Events) vor fi organizate pe tot parcursul anului, cu excepția zilelor forumului. Evenimentele secundare organizate în perioada 22 mai - 11 iunie vor fi listate pe pagina web a evenimentului, iar lista completă este disponibilă pe site-ul Sitra.

 

Informații suplimentare și referințe

https://circulareconomy.europa.eu/platform/en/news-and-events/all-newshttps://wcef2023.com/https://www.nordicinnovation.org/about-ushttps://www.sitra.fi/en/ 

 

Urmăriți-ne în fiecare joi, pe pagina de web a ADRBI secțiunea “B2Transition – tranziția către o afacere sustenabilă și digitală. Campanie de comunicare și sprijin pentru IMM”, pe contul de facebook al ADRBI sau pe e-mail.

Împreună cu dumneavoastră vom face și noi tranziția spre viitoarea Europă.

Materialele de informare sunt realizate de către Biroul de Asistență și Sprijin pentru IMM din cadrul ADRBI.

Pentru detalii privind activităţile noastre şi serviciile oferite, vă rugăm să trimiteţi mesaj la: imm@adrbi.ro.

ADRBI
Str. Mihai Eminescu nr. 163, etaj 2, sector 2 Bucuresti

contacteaza-ne la
contact@adrbi.ro