18 iulie 2024 - Electronice din lemn


Ciclul de viață al electronicelor actuale este nesustenabil. În plus, față de energia și materiile prime necesare producției, dispozitivele electronice au ca rezultat munți de deșeuri odată ce sunt aruncate.

La nivel mondial, în anul 2022, au fost generate 62 de miliarde de tone de deșeuri electronice – sau 7,8 kilograme/persoană. Doar Europa a produs 17,6 miliarde de tone, mai mult decât orice altă regiune, potrivit datelor Națiunilor Unite.

Această cantitate aproape s-a dublat de la 34 de miliarde de tone în anul 2010 și se preconizează că va ajunge la 82 de miliarde de tone în 2030, dacă nu se iau măsuri.

Pe lângă creșterea rapidă, gestionarea deșeurilor electronice este complexă. Potrivit ONU, în 2022, doar aproximativ o cincime din deșeurile electronice globale au fost reciclate – deși Europa s-a descurcat mai bine, reciclând aproximativ 43%.

Proiectul HyPE Lignum, ce se derulează în cadrul programului european Horizon până în anul 2026, și care reunește institute de cercetare, o universitate și reprezentanți ai industriei din Austria, Țările de Jos, Slovenia și Spania, explorează căi prin care s-ar putea realiza electronicele de consum din materiale care să aibă la bază lemnul.

Plăcile pentru circuitele electronice sunt componenta principală a deșeurilor electronice.

Până la 60% din impactul asupra mediului al electronicelor este cauzat de placa pentru circuite a unui dispozitiv.

Plăcile sunt o stratificare matricială de materiale – de obicei rășini, materiale plastice și cupru, care sunt greu de reciclat. Sunt gravate pentru a imprima circuite metalice pe care componentele electronice pot fi lipite.

Ca alternativă, echipa HyPE Lignum dezvoltă două tipuri de plăci din lemn pentru circuite. Unul este făcut din straturi subțiri de lemn, ca un fel de placaj. Celălalt este construit din fibre de celuloză extrase din lemn și deșeuri de lemn.

Circuitele sunt imprimate – mai degrabă decât gravate – pe plăci de lemn folosind cerneluri metalice conductoare dezvoltate în cadrul proiectului. Aceste cerneluri conțin, de asemenea, celuloză și materiale plastice bio, produse din lemn.

La sfârșitul vieții, plăcile de lemn ar trebui să fie mai ușor de reciclat decât plăcile cu circuite tradiționale. Ar putea fi chiar compostabile.

O provocare cheie în ceea ce privește reciclarea electronicelor este separarea componentelor de plăcile de circuite.

Pentru a rezolva acest lucru, cercetătorii din cadrul proiectului HyPE Lignum dezvoltă straturi degradabile termic și chimic care pot fi plasate între lemn și circuitele imprimate.

Când acestea sunt distruse la sfârșitul duratei de viață a unui produs, circuitele și componentele electrice se desprind de pe lemn. Placa de lemn și circuitul, precum și componentele, în principal metalice, pot fi apoi trimise către diferite fluxuri de reciclare.

În plus, straturile degradabile sunt, de asemenea, derivate din lemn. Proiectul le produce din lignină extrasă din deșeurile lemnoase.

Având o abordare holistică pentru electronice (de la aprovizionarea cu materii prime până la sfârșitul duratei de viață a dispozitivelor), centrată pe fabricarea aditivă și pe materiale din lemn și derivate din lemn (bio-derivați sau bio-polimeri din deșeuri de lemn), proiectul contribuie și la reducerea emisiilor de carbon.

Informații suplimentare și referințe

https://www.hypelignum.eu/

https://cordis.europa.eu/project/id/101070302

https://projects.research-and-innovation.ec.europa.eu/en/horizon-magazine/electronics-made-wood-and-paper

 

 

Urmăriți-ne în fiecare joi pe pagina de web a ADRBI secțiunea “B2Transition – tranziția către o afacere sustenabilă și digitală. Campanie de comunicare și sprijin pentru IMM”, pe contul de Facebook al ADRBI sau pe e-mail.

Împreună facem tranziția spre viitoarea Europă.

Materialele de informare sunt realizate de către Biroul de Asistență și Sprijin pentru IMM din cadrul ADRBI.

Pentru detalii privind activităţile noastre şi serviciile oferite, vă rugăm să trimiteţi mesaj la: imm@adrbi.ro.

ADRBI
Str. Mihai Eminescu nr. 163, etaj 2, sector 2 Bucuresti

contacteaza-ne la
contact@adrbi.ro