12 mai 2022 - Cazuri de succes in comunitatile EIT (7)


Oamenii de știință s-au străduit să dezvolte soluții de stocare a energiei, cum ar fi bateriile și condensatorii, care să poată ține pasul cu ritmul de evoluție a componentelor electronice. Deși se poate stoca o cantitate mare de energie în anumite tipuri de baterii, aceste baterii sunt foarte mari, foarte grele și se încarcă și eliberează energia relativ lent. Condensatorii, pe de altă parte, pot fi încărcați și eliberează energie foarte rapid, dar pot reține mult mai puțină energie decât o baterie.

Supercondensatorii, cunoscuți și sub denumirea de ultracondensatori, sunt capabili să rețină de sute de ori mai multă sarcină electrică decât condensatorii standard și, prin urmare, sunt potriviți ca înlocuitor pentru bateriile electrochimice în multe aplicații industriale și comerciale. Supercondensatorii au avantajul că funcționează și la temperaturi foarte scăzute, multe tipuri de baterii  electrochimice fiind împiedicate să funcționarea la astfel de temperaturi.

Dezvoltarea aplicațiilor cu grafen (cel mai bun conductor de electricitate și căldură cunoscut, ce a fost descoperit și izolat în 2004, prin exfolierea grafitului, de un grup de cercerători britanici) a condus la noi posibilități de stocare a energiei, cu rate ridicate de încărcare și descărcare, care pot fi realizate foarte ieftin.

Skeleton Technologies, o firmă fondată în Estonia, oferă soluții de stocare de mare putere, fiabile și de lungă durată pentru toate industriile. Astăzi, ultracondensatorii de înaltă performanță SkelCap revoluționează piața, oferind o densitate de energie de două ori mai mare decât cele mai avansate dispozitive produse deja. Reîncărcabili în mai puțin de două secunde, cu o durată de viață de peste un milion de utilizări (față de cele 3 000 tipice bateriilor tradiționale), acești ultracondensatori brevetați din materie primă, „grafen curbat”, reprezintă o adevărată inovație care schimbă jocul. Aceasă nouă tehnologie este, practic, cea mai importantă în industria de profil care a fost dezvoltată în ultimii 20 de ani.

EIT InnoEnergy a sprijinit creșterea și dezvoltarea Skeleton Technologies cu 4 milioane EUR. Acest sprijin a ajutat compania să crească de la 24 la 100 de angajați (dintre care 35 lucrează în cercetare și dezvoltare). Produsele companiei sunt fabricate în UE, iar compania se confruntă cu un succes considerabil în sectoare precum: echipamente medicale, sporturi cu motor, energie regenerabilă, producție de mașini și avioane. Produsele sunt foarte apreciate și de către Agenția Spațială Europeană.

 

Informații suplimentare și referințe

https://eit.europa.eu/news-events/success-stories/skeleton-technologies

https://www.skeletontech.com/

https://www.graphenea.com/pages/graphene-supercapacitors#.Ynt6z-hBzcs

 

Urmăriți-ne în fiecare joi, pe pagina de web a ADRBI secțiunea “B2Transition – tranziția către o afacere sustenabilă și digitală. Campanie de comunicare și sprijin pentru IMM”, pe contul de facebook al ADRBI sau pe e-mail.

Împreună cu dumneavoastră vom face și noi tranziția spre viitoarea Europă.

Materialele de informare sunt realizate de către Biroul de Asistență și Sprijin pentru IMM din cadrul ADRBI

ADRBI
Str. Mihai Eminescu nr. 163, etaj 2, sector 2 Bucuresti

contacteaza-ne la
contact@adrbi.ro