10 septembrie 2026 - Webinarul "Product as a Service"


Menit să stimuleze adoptarea modelelor de afaceri circulare și inovarea la nivelul produselor și proceselor, Up2Circ este un proiect finanțat prin programul Orizont Europa. Acesta își propune să accelereze și să extindă tranziția către economia circulară în rândul IMM-urilor europene, dezvoltând și implementând măsuri adaptate nevoilor specifice ale fiecărei companii.

Proiectul este implementat de 7 parteneri din Italia, Franța, Estonia, Polonia, Germania, Spania și Cehia, care sprijină întreprinderilor mici și mijlocii să-și dezvolte afacerile sustenabil prin inovare. De peste 15 ani, toți partenerii sunt membri ai rețelei Enterprise Europe Network.

La data de 15 septembrie, în cadrul Up2Circ, se organizează un eveniment on-line, webinarul “ Product as a Service”, care va explora modul în care modelele de afaceri de tip „Produs ca serviciu” (PaaS) pot accelera tranziția către o economie circulară, prin transferul accentului în crearea de valoare de la vânzarea produselor la furnizarea de servicii pe termen lung.

Prin intermediul unor studii de caz, participanții vor analiza modul în care modelele PaaS permit companiilor să își păstreze dreptul de proprietate asupra produselor, să optimizeze utilizarea resurselor și să conceapă produse axate pe durabilitate, reparabilitate și recuperare la sfârșitul ciclului de viață.

Înregistrarea pentru webinar se face la adresa: https://up2circ.eu/webinar-product-as-a-service-enabling-circularity-through-servitization/

Adresa pentru înregistrare:

https://susproc.jrc.ec.europa.eu/product-bureau/product-groups/654/register

Sursa și informații suplimentare:

https://up2circ.eu/about-the-project/

 

Materialele de informare sunt promovate de către Biroul de Asistență și Sprijin pentru IMM din cadrul ADRBI.

 

Pentru detalii privind activităţile noastre şi serviciile oferite, vă rugăm să trimiteţi mesaj la: imm@adrbi.ro.

 

Materialele de informare sunt promovate de către Biroul de Asistență și Sprijin pentru IMM din cadrul ADRBI.

Pentru detalii privind activităţile noastre şi serviciile oferite, vă rugăm să trimiteţi mesaj la: imm@adrbi.ro.

ADRBI
Str. Mihai Eminescu nr. 163, etaj 2, sector 2 Bucuresti

contacteaza-ne la
contact@adrbi.ro