10 februarie 2022 - EIT Food pentru transformarea ecosistemului agroalimentar european


EIT Food este un consorțiu format din 50 de parteneri din rândul companiilor de top, centrelor de cercetare și universităților din 13 țări europene și reprezintă o inițiativă transformatoare a sistemului alimentar european pentru producerea de alimente sustenabile bazată pe inovare, care stimulează încrederea consumatorilor și contribuie la îmbunătățirea sănătății globale.

Până în 2024 se vor urmări 6 obiective strategice:

  • sprijinirea cetățenilor europeni în tranziția către un sistem alimentar inteligent, incluziv și bazat pe încredere;
  • crearea alimentelor, astfel încât acestea să fie apreciate de consumator și să asigure o nutriție mai sănătoasă, permițând cetățenilor să facă alegeri personale informate și la prețuri accesibile;
  • construirea un sistem alimentar centrat pe consumator - dezvoltarea unei rețele digitale de aprovizionare cu alimente, în cadrul căreia consumatorii și industria sunt parteneri egali;
  • îmbunătățirea sustenabilității prin gestionarea resurselor - dezvoltarea de soluții pentru transformarea modelului tradițional „produce-utilizează-aruncă” într-o bio-economie circulară;
  • educarea în vederea implicării, inovării și dezvoltării – prin programe avansate de formare pentru studenți, antreprenori și profesioniști;
  • încurajarea inovării în toate etapele creării afacerilor.

Abordarea EIT Food țintește:

  • crearea a peste 80 și sprijinirea a peste 500 de startup-uri agroalimentare cu ajutorul a peste 190 milioane de euro;
  • dezvoltarea talentelor și a liderilor pentru a transforma sistemul alimentar (peste 400 de absolvenți ai programelor EIT Master si peste 280.000 participanti la diverse programe de formare);
  • lansarea a peste 300 de ingrediente și produse noi, servicii și procese inovatoare pentru a oferi alimente mai sănătoase și mai sustenabile;
  • implicarea consumatorilor astfel încât să poată deveni agenți ai schimbării în sistemul alimentar.

Comunitatea paneuropeană EIT pentru Cunoașterea și Inovarea Alimentară are sediul în Leuven/Belgia și este construită în jurul hub-urilor care fac legătura cu firmele și antreprenorii ce doresc să participe la activitățile EIT Food.

"Impact Hub Bucharest" reprezintă EIT Food în România, în calitate de punct de contact pentru reprezentanții locali din sectorul agroalimentar. Rolul "Impact Hub Bucharest" este de a sprijini inovatorii și antreprenorii, de a organiza training-uri și conferințe pentru studenți, antreprenori, instituții, companii sau centre de cercetare, de a facilita dezvoltarea ecosistemului agroalimentar.

 

Informații suplimentare și referințe

https://eit.europa.eu/our-communities/eit-food#

https://www.eitfood.eu/about-eit-food

https://www.impacthub.ro/eitfood/

 

Urmăriți-ne în fiecare joi, pe pagina de web a ADRBI secțiunea “B2Transition – tranziția către o afacere sustenabilă și digitală. Campanie de comunicare și sprijin pentru IMM”, pe contul de facebook al ADRBI sau pe e-mail.

Împreună cu dumneavoastră vom face și noi tranziția spre viitoarea Europă.

Materialele de informare sunt realizate de către Biroul de Asistență și Sprijin pentru IMM din cadrul ADRBI.

ADRBI
Str. Mihai Eminescu nr. 163, etaj 2, sector 2 Bucuresti

contacteaza-ne la
contact@adrbi.ro