15 iunie 2021 - "Animal-Aided Design" - workshop online
Ȋn data de 15.06.2021, membrii echipei de implementare a proiectului Blue Green City din cadrul Departamentului Asistență Tehnică al Agenției pentru Dezvoltare Regională București-Ilfov au participat la workshop-ul online intitulat „Animal-Aided Design”, organizat de Municipalitatea din Ingolstadt (Germania), partener ȋn cadrul proiectului Blue Green City, ȋn colaborare cu Universitatea Tehnică din Viena.
Prin acest eveniment, organizatorii au prezentat Animal-Aided Design (AAD), o metodologie pentru proiectarea infrastructurilor verzi şi a spațiilor deschise urbane care combină arhitectura peisajului (care vizează oamenii) și conservarea naturii (care vizează biodiversitatea). Ideea de bază a AAD este de a include prezența animalelor în procesul de planificare, astfel încât acestea să fie o parte integrantă a etapei de proiectare. Ȋn plus, AAD ȋşi propune să promoveze speciile de animale din zonele urbane prin includerea nevoilor acestora ȋn proiectarea urbană şi ȋn amenajarea spaţiilor deschise, să sprijine extinderea speciilor existente ȋn natura urbană şi protecţia acestora.
Până la acest moment, metodologia a fost testată cu succes în cadrul mai multor proiecte pilot la diferite niveluri de planificare. De exemplu, ȋn Ingolstadt, Berlin și München, spațiile deschise ale cartierelor rezidențiale au fost replanificate și concepute pentru a fi prietenoase cu fauna sălbatică. În Ingolstadt, AAD a fost testat pe scară largă pentru parcul orașului Donau, iar în Hamburg parcul Thörls a fost modernizat folosind AAD.
Mai multe informaţii despre metodologia „Animal-Aided Design” puteţi găsi la: https://animal-aided-design.de/
ADRBI
Str. Mihai Eminescu nr. 163, etaj 2, sector 2 Bucuresti