23-24 octombrie 2024, Irlanda: Vizita interregionala de studiu in cadrul proiectului WeSTEMEU
În perioada 23-24 octombrie a.c echipa de proiect din cadrul Departamentului Dezvoltare și Asistență Programe (DDAP) a participat la vizita interregională de studiu din Donegal, Irlanda, împreună cu unul dintre stakeholderii locali relevanți, doamna profesor universitar de la Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București (USAMVB), Carmen Nicolae.
Pe parcursul celor 2 zile de activități, partenerii au participat la prezentări de bune practici locale, vizite de studiu captivante și la un workshop tematic. În acest sens, vizita de studiu de la Colegiul Errigal - laboratorul STEM (Stiință, Tehnologie, Inginerie și Matematică) a adus în prim plan experiențele unor eleve care, grație profesorului lor de inginerie, au oportunitatea de a participa constant la competiții de programare robotică și de a obține premii valoroase. Acest lucru ilustrează nu doar faptul că educația STEM este o prioritate pentru unitatea de învățământ din Donegal, dar și faptul că sunt promovate încă din școală eficacitatea și incluziunea pieței muncii indiferent de gen, aspecte în jurul cărora este centrat proiectul WeSTEMEU.
Totodată, un studiu de caz prezentat de Local Enterprise Office Donegal a evidențiat implicarea factorului politic în finanțarea programului AMBITION, program-accelerator care se focusează pe femeile antreprenor și promovează competențele și reziliența necesare pentru a dezvolta întreprinderi scalabile la nivel global, pentru a atrage investiții și pentru a crea locuri de muncă.
Zilele petrecute în Donegal au fost un bun prilej de învățare prin punere în comun de informații și bune practici locale care funcționează grație politicilor publice instrumentate în așa fel încât să promoveze egalitatea de șanse.
---
Despre proiect
WeSTEMEU este un proiect dezvoltat în parteneriat de către 10 parteneri din 7 ţări ale Uniunii Europene, cu scopul de a îmbunătăți instrumentele de politică referitoare la creșterea numărului de femei angajate în sectoarele STEM - Știinţă, Tehnologie, Inginerie şi Matematică, îmbunătățirea diversității la locul de muncă și a accesibilității locurilor de muncă, contribuind astfel la eficacitatea și incluziunea pieței forței de muncă și la accesul femeilor la locuri de muncă de calitate.
WeSTEMEU contribuie la o mai mare coeziune socială și economică în UE, contribuind astfel în mod direct la Politica de coeziune socială. De asemenea, contribuie la promovarea egalității de gen în cercetare și inovare, parte a Strategiei privind egalitatea de gen pentru perioada 2020-2025. Proiectul este în concordanță cu Agenda europeană a competențelor pentru competitivitate durabilă și echitate socială şi rezilienţă. Strategia Comisiei privind femeile în domeniul digital pentru facilitarea participării active a femeilor în acest sector este, de asemenea, relevantă. Proiectul consolidează egalitatea de șanse și nediscriminarea și respectă principiul egalității de gen - principii orizontale ale Programului Interreg Europe.
Valoarea totală a proiectului este de 1.708.692,00 euro, din care valoarea bugetului Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Bucureşti-Ilfov este de 139.200 euro (111.360 euro finanţare FEDR şi 27.840 euro contribuţia proprie din surse publice).
Galerie foto
ADRBI
Str. Mihai Eminescu nr. 163, etaj 2, sector 2 Bucuresti