15-16 mai 2025 - Reuniune in cadrul proiectului WEEEWaste la Gdańsk
În perioada 14-15 mai 2025, municipalitatea Gdańsk (Polonia) a găzduit cea de-a cincea întâlnire transnațională a partenerilor proiectului european WEEEWaste– Improving policies for waste management of electrical and electronic equipment, desfășurată în cadrul programului Interreg Europe. ADRBI a participat la această reuniune împreună cu 2 stakeholderi locali, doamna Roxana Puia (Marketing Director Asociația Environ) și domnul Relu Ion (ECOMED SALPREST SRL).
Agenda întâlnirii a inclus o serie de sesiuni interactive, ateliere de lucru și vizite de studiu, axate pe identificarea bunelor practici în gestionarea DEEE-urilor (deșeuri de echipamente electrice și electronice), precum și pe consolidarea cooperării interregionale. Participanții au avut ocazia să analizeze modele de succes în colectarea, reciclarea și reutilizarea acestor tipuri de deșeuri, discutând totodată provocările legislative și tehnice actuale.
Un punct de interes l-a constituit vizita la facilitățile locale de reciclare și centrul de educație ecologică, care contribuie activ la conștientizarea populației cu privire la impactul deșeurilor electronice asupra mediului și la nevoia unei economii circulare eficiente. Schimbul de experiență între partenerii din proiect a evidențiat necesitatea armonizării politicilor publice și a implicării comunităților în procesul de tranziție verde. Reuniunea de la Gdańsk a reconfirmat importanța colaborării europene în gestionarea responsabilă a resurselor și a deșeurilor, oferind un cadru solid pentru dezvoltarea de politici regionale inovatoare.
Despre proiectul WEEEWaste
Proiectul WEEEWaste face parte din Programul Interreg Europe și abordează necesitatea implementării unor abordări europene coordonate pentru gestionarea deșeurilor din echipamentele electrice și electronice (DEEE) în 9 regiuni distincte (Cehia, România, Spania, Italia, Germania, Ungaria, Polonia, Slovenia, Olanda). Obiectivul general al proiectului este de a promova refolosirea, colectarea, reciclarea și alte forme de valorificare a deșeurilor de echipamente electrice și electronice, sprijinind astfel realizarea Directivei DEEE 2012/19/UE.
Valoarea totală a proiectului este de 2.190.540 euro, din care valoarea bugetului Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Bucureşti-Ilfov este de 173.800 euro.
Galerie foto
ADRBI
Str. Mihai Eminescu nr. 163, etaj 2, sector 2 Bucuresti