8-9 octombrie 2025: A 6-a intalnire interregionala din cadrul parteneriatului SMAPE
În perioada 8–9 octombrie 2025, provincia Mantua (Italia) a găzduit cea de-a șasea întâlnire interregională a partenerilor din proiectul Interreg Europe SMAPE. Evenimentul a reunit reprezentanți ai administrațiilor locale și regionale, organizații partenere și experți în politici publice pentru mobilitate, având ca obiectiv principal schimbul de experiență și consolidarea cooperării europene în domeniul transportului sustenabil.
Echipa DDAP a fost însoțită de 2 stakeholderi regionali reprezentativi pentru tematica proiectului, domnul Vlad Stoicescu (Asociația pentru Combustibili Sustenabili) și domnul Mihai Iacovici (ADIZMB).
Pe parcursul celor două zile, participanții au discutat despre adaptarea politicilor locale pentru a sprijini mobilitatea verde, despre noile tendințe în carsharing și micromobilitate, precum și despre modalitățile prin care campaniile de comunicare pot promova un comportament responsabil în rândul cetățenilor. Sesiunile au fost completate de prezentări tematice susținute de partenerii din Bremen, Mantua și rețeaua POLIS, axate pe monitorizarea progreselor și pe integrarea noilor instrumente de politici publice.
Un element esențial al întâlnirii l-au constituit vizitele de studiu organizate în puncte cheie de mobilitate partajată din Mantua. Participanții au avut ocazia să observe modul în care autoritățile locale italiene implementează soluții concrete pentru transportul durabil – de la stații de biciclete și trotinete partajate până la servicii inteligente de carsharing.
Pentru București, participarea la proiectul SMAPE reprezintă o oportunitate importantă de a se conecta la cele mai noi tendințe europene în mobilitate urbană, valorificând experiența partenerilor pentru a dezvolta politici locale adaptate nevoilor cetățenilor. Cooperarea interregională devine astfel o cheie pentru construirea unui viitor mai curat, mai inteligent și mai conectat.
SMAPE (Shared Mobility Action Programmes Exchange), finanțat prin programul Interreg Europe (obiectiv de politică 2 „O Europă mai verde”, obiectiv specific „Mobilitate urbană cu zero emisii de carbon”) este un proiect Interreg Europe, dezvoltat în parteneriat de către 11 parteneri din 7 ţări ale Uniunii Europene, cu scopul de a îmbunătăți punerea în aplicare a instrumentelor de politică ale partenerilor în ceea ce priveşte soluțiile de tip shared mobility şi încurajarea regiunilor participante să implementeze bune practici descoperite în cadrul procesului de schimb de experienţă în concordanţă cu nevoile şi situaţia lor specifică.
Valoarea totală a proiectului este de 2.285.846 euro, din care valoarea bugetului Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Bucureşti-Ilfov este de 187.300 euro (din care 149.840 euro finanţare FEDR şi 37.460 euro contribuţia proprie din surse publice).
Galerie foto
ADRBI
Str. Mihai Eminescu nr. 163, etaj 2, sector 2 Bucuresti