6-7 noiembrie 2024 - A patra intalnire de lucru din cadrul parteneriatului interregional al proiectului european SMAPE


În perioada 6-7 noiembrie 2024 s-a desfășurat la București a 4-a întâlnire de lucru din cadrul parteneriatului interregional al proiectului european SMAPE – Shared Mobility Action Programmes Exchange.

Agenția pentru Dezvoltare Regională București-Ilfov (ADRBI) prin Departamentul Dezvoltare și Asistență Programe (DDAP), a adus la aceeași masă stakeholderii regionali și partenerii consorțiului SMAPE din Germania, Belgia, Norvegia, România, Italia, Slovenia, Grecia și Italia, alături de experții locali și reprezentanții operatorilor de shared mobility din România. În cadrul celor 2 zile de eveniment au fost susţinute prezentări relevante în raport cu tematica proiectului și au avut loc dezbateri privind bunele practici identificate la nivel de parteneriat.

Bolt România și I’Velo, 2 dintre giganții shared mobility, și-au deschis sediile pentru a găzdui vizite de studiu bazate pe exemple de bune practici implementate cu succes în regiunea București-Ilfov.

Evenimentul a fost un bun prilej de networking între partenerii și stakeholderii regionali cooptați de ADRBI (autorități publice, mediu privat, universități și institute de cercetare, societate civilă).

---

Despre proiect

SMAPE (Shared Mobility Action Programmes Exchange), finanțat prin programul Interreg Europe (obiectiv de politică 2 „O Europă mai verde”, obiectiv specific „Mobilitate urbană cu zero emisii de carbon”) este un proiect Interreg Europe, dezvoltat în parteneriat de către 11 parteneri din 7 ţări ale Uniunii Europene, cu scopul de a îmbunătăți punerea în aplicare a instrumentelor de politică ale partenerilor în ceea ce priveşte soluțiile de tip shared mobility şi încurajarea regiunilor participante să implementeze bune practici descoperite în cadrul procesului de schimb de experienţă în concordanţă cu nevoile şi situaţia lor specifică.

Valoarea totală a proiectului este de 2.285.846 euro, din care valoarea bugetului Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Bucureşti-Ilfov este de 187.300 euro (din care 149.840 euro finanţare FEDR şi 37.460 euro contribuţia proprie din surse publice).


Galerie foto

ADRBI
Str. Mihai Eminescu nr. 163, etaj 2, sector 2 Bucuresti

contacteaza-ne la
contact@adrbi.ro