28-29 ianuarie 2025 - Al patrulea eveniment pentru mobilitate intermodala sustenabila


Leipzig a fost gazda celui de-al patrulea eveniment pentru mobilitate intermodală sustenabilă în cadrul proiectului EMBRACER_InterregEurope.

În perioada 28-29 ianuarie 2025, orașul Leipzig din Germania a fost gazda celei de-a patra ediții a evenimentului interregional „Exchange of Experience EMBRACER”, axat pe mobilitatea urbană sustenabilă. Specialiști în transport, reprezentanți ai administrațiilor publice și experți din domeniul mobilității din întreaga Europă s-au reunit pentru a discuta soluții inovatoare pentru un transport public mai accesibil, eficient și ecologic.

Evenimentul a fost structurat în două zile de conferințe, prezentări și observări directe.

În prima zi, participanții au asistat la un seminar tematic privind mobilitatea intermodală, cu prezentări despre:
• Proiectul PuMa – soluții pentru transportul navetiștilor
• Adaptarea transportului public pentru persoanele cu dizabilități în orașele lituaniene
• Promovarea mersului pe jos ca parte a planului de mobilitate urbană durabilă din Tampere

A doua zi a fost dedicată unui atelier de dezvoltare a capacităților privind ecosistemele regionale de transport inteligent, unde experți din diferite țări europene au prezentat modele de transport la cerere, soluții de intermodalitate și studii de caz relevante (exemple de bune practice) din Coimbra, Roma și Leipzig.

În plus, participanții au efectuat și deplasări de documentare, pentru a observa soluțiile de mobilitate intermodală implementate în Leipzig, inclusiv stațiile FLEXA și Markgrafenstraße.
Prin această inițiativă, @EMBRACER își propune să faciliteze schimbul de experiență între regiunile europene și să sprijine dezvoltarea unor politici sustenabile de transport.

Pentru mai multe detalii, vizitați: www.interregeurope.eu/EMBRACER.

Galerie foto

ADRBI
Str. Mihai Eminescu nr. 163, etaj 2, sector 2 Bucuresti

contacteaza-ne la
contact@adrbi.ro