29 iulie 2026 - Dialog, colaborare si solutii pentru orase mai reziliente!


În data de 29 iulie 2026, am organizat la București cel de-al cincilea seminar de informare și dezbatere din cadrul proiectului Interreg Europe CLEAR CITIES – Promoting Carbon-Less Urban Waste Management Policies for Sustainable, Safe, and Resilient Cities.

Evenimentul a reunit reprezentanți ai autorităților publice, ai mediului de cercetare, și ai organizațiilor neguvernamentale, interesați de dezvoltarea unor politici sustenabile pentru managementul deșeurilor urbane.

În cadrul seminarului am prezentat cele mai recente activități ale proiectului, exemple de bune practici identificate în cadrul parteneriatului CLEAR CITIES, inițiative locale ale stakeholderilor, precum și activitățile planificate pentru perioada următoare.

Le mulțumim invitaților noștri, Mihail Tănase (Viitor Plus), pentru prezentarea „Muntele de Haine – soluții pentru deșeurile textile în orașele din România”, și Mihaela Frîncu (Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Chimie și Petrochimie – ICECHIM), pentru prezentarea „Tehnologii pentru economia circulară”. Expertiza și exemplele practice prezentate au contribuit la o dezbatere privind dezvoltarea unor soluții inovatoare și sustenabile pentru gestionarea deșeurilor prin economie circulară.

Dacă doriți să aflați mai multe despre campania Muntele de Haine, puteți accesa: https://munteledehaine.hartareciclarii.ro/.

Le mulțumim tuturor participanților pentru implicare, contribuțiile valoroase și dialogul constructiv. Schimbul de idei și experiență reprezintă un pas important în dezvoltarea unor politici eficiente și a unor orașe mai curate, mai sustenabile și mai reziliente!


Galerie foto

ADRBI
Str. Mihai Eminescu nr. 163, etaj 2, sector 2 Bucuresti

contacteaza-ne la
contact@adrbi.ro