24–26 septembrie 2025, Riga: A cincea intalnire interregionala de parteneriat - AI4Citizens


În perioada 24–26 septembrie 2025, a avut loc la Riga, cea de-a 5-a întâlnire interregională de parteneriat din cadrul proiectului AI4Citizens. Echipa ADRBI a fost însoțită de doamna Alexandra Cernian, profesor asociat la Universitatea Politehnică din București, Facultatea de Automatică și Calculatoare. Evenimentul a fost găzduit de Consiliul Local Riga și a inclus sesiuni de lucru, prezentări de bune practici și demonstrații practice privind utilizarea inteligenței artificiale (AI) în sectorul public.

Prima zi a debutat cu o prezentare din partea Ministerului Administrației Inteligente și al Dezvoltării Regionale al Republicii Letonia privind cadrul legislativ și reglementările AI la nivel național. Ulterior, participanții au descoperit exemple concrete de utilizare a acesteia precum:
-Serviciul de Cadastru și Proprietăți – utilizarea AI pentru verificarea cazurilor imobiliare;
-Administrația Judiciară a Letoniei – aplicarea AI pentru anonimizarea deciziilor;
-Spitalul Matern din Riga – un studiu de caz privind implementarea unui asistent AI pentru suport medical.

A doua zi a adus în prim-plan proiectul 5G4LIVES, cu prezentări dedicate progresului pachetelor de lucru și planurilor viitoare. Participanții au explorat:
-sistemul de supraveghere video al Poliției Municipale Riga;
-demonstrații ale soluțiilor AI pentru procesarea imaginilor la scară largă;
-teste de acoperire 5G realizate de Oficiul de Comunicații Electronice al Letoniei;
-aplicații de tip drone și scenarii practice pe lacul Ķīšezers.

Discuțiile s-au concentrat pe consolidarea competențelor în domeniul AI și pe sprijinirea administrațiilor locale în procesul de adoptare a tehnologiilor emergente.

Ultima zi a reuniunii a fost dedicată experienței Consiliului Local Riga, care a prezentat strategia de implementare a AI și modul în care se construiește o cultură organizațională orientată spre inovație. Printre exemplele împărtășite s-a numărat și „Wingman”, un instrument AI pentru gestionarea deconturilor și avansurilor de călătorie.

Evenimentul s-a încheiat cu un workshop interactiv despre modul în care AI poate sprijini reziliența publică și comunitară, urmat de actualizări comune privind progresul proiectului.


Galerie foto

ADRBI
Str. Mihai Eminescu nr. 163, etaj 2, sector 2 Bucuresti

contacteaza-ne la
contact@adrbi.ro