Prezentarea regiunii


București - Ilfov este una dintre cele opt regiuni de dezvoltare ale României, compusă din municipiul București și județul Ilfov. Populaţia înregistrată cu domiciliu în regiune este de 2.633.690 locuitori (iulie 2021) și o suprafață de 1.804 km². Reţeaua de localităţi a Regiunii Bucureşti-Ilfov e constituită din Municipiul Bucureşti, opt oraşe, 32 comune şi 91 sate. 

Regiunea București-Ilfov este cea mai dezvoltată din România, cu un PIB pe cap de locuitor (exprimat în puterea de cumpărare standard) de 49.200 Euro, reprezentând 164% din media europeană (UE27), depăşind astfel regiunile incluzând alte capitale europene precum Atena, Madrid, Roma, Viena, Berlin sau Budapesta (cf. Eurostat 2022, pe baza datelor din 2020). Evoluţia acestui indicator a fost în continuă ascensiune în ultima decadă, în anul 2009 înregistrând 116% din media UE.

Economia Regiunii este dominată în cea mai mare parte de funcţiile capitalei, populaţia activă a regiunii fiind legată de unităţile care îşi desfăşoară activitatea aici.

Regiunea Bucureşti-Ilfov reprezintă cea mai mare aglomerare industrială a României, în care sunt prezente toate ramurile industriale. Comerţul, activităţile de depozitare, distribuţie, administraţie-gospodărie comunală, construcţii au avut o evoluţie rapidă, astfel încât regiunea se distanţează ca nivel de dezvoltare de celelalte regiuni, în ciuda poziţiei geografice nefavorabile.

Regiunea Bucureşti-Ilfov este responsabilă pentru 25% din totalul economiei naţionale. În Capitală îşi au sediul aproape toate marile companii din România, de la OMV Petrom la Rompetrol Downstream, Orange România, Vodafone, British American Tobacco şi Telekom Romania. Regiunea Bucuresti-Ilfov are cea mai mare pondere in exportul Romaniei.

Regiunea Bucureşti-Ilfov, prin municipiul Bucureşti, cel mai important nod de transport rutier-feroviar-aerian naţional şi internaţional al ţării, se caracterizează printr-un înalt grad de accesibilitate, fiind situată pe cele două coridoare multi-modale europene: Axa Prioritară Europeană nr. 7 (Nădlac-Constanţa) şi Axa Prioritară Europeană Giurgiu-Albiţa planificate a fi construite în perioada imediat următoare, precum şi în proximitatea Dunării (Axa Prioritară Europeană Nr. 18). Accesibilitatea aeriană şi multi-modală este asigurată de aeroportul internaţional "Henri Coandă" (Otopeni), cel mai mare aeroport internaţional din România.

 

***************

Pentru a avea o imagine mai cuprinzătoare a regiunii în cadrul Uniunii Europene, a dinamicii sale în ultimii ani, recomandăm analiza celui de-al optulea Raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială, publicat de Comisia Europeană în 9 februarie 2022. 

Raportul final (versiune scurtă şi lungă), comunicarea Comisiei, fişe, hărţi, baza de date sunt disponibile la https://ec.europa.eu/regi.../ro/information/cohesion-report/

Regiunea Bucuresti-Ilfov se înscrie în tendinţa generală a regiunilor mai dezvoltate. Regiunile metropolitane ale capitalei au rezultate mai bune decât alte regiuni. În sudul și estul UE, atât capitalele, cât și alte regiuni metropolitane au înregistrat o creștere mai mare a PIB-ului și a ocupării forței de muncă pe cap de locuitor, ceea ce a dus la o concentrare tot mai mare a activității economice și a ocupării forței de muncă în aceste regiuni.

𝗗𝗲𝘀̧𝗶 𝗯𝗼𝗴𝗮𝘁𝗲, 𝗶̂𝗻 𝘁𝗲𝗿𝗺𝗲𝗻𝗶 𝗱𝗲 𝗣𝗿𝗼𝗱𝘂𝘀 𝗜𝗻𝘁𝗲𝗿𝗻 𝗕𝗿𝘂𝘁, 𝗿𝗲𝗴𝗶𝘂𝗻𝗶𝗹𝗲 𝗱𝗶𝗻 𝗲𝘀𝘁𝘂𝗹 𝗨𝗻𝗶𝘂𝗻𝗶𝗶 𝗘𝘂𝗿𝗼𝗽𝗲𝗻𝗲 𝗮𝘂 𝗶̂𝗻 𝗰𝗼𝗻𝘁𝗶𝗻𝘂𝗮𝗿𝗲 𝗻𝗲𝘃𝗼𝗶𝗲 𝗱𝗲 𝗶𝗻𝘃𝗲𝘀𝘁𝗶𝘁̧𝗶𝗶 𝗰𝗮𝗿𝗲 𝘀𝗮̆ 𝗶̂𝗺𝗯𝘂𝗻𝗮̆𝘁𝗮̆𝘁̧𝗲𝗮𝘀𝗰𝗮̆ 𝗺𝗮𝗶 𝗺𝘂𝗹𝘁̧𝗶 𝗶𝗻𝗱𝗶𝗰𝗮𝘁𝗼𝗿𝗶 𝗽𝗿𝗶𝘃𝗶𝗻𝗱 𝗰𝗮𝗹𝗶𝘁𝗮𝘁𝗲𝗮 𝘃𝗶𝗲𝘁̧𝗶𝗶 𝗹𝗼𝗰𝘂𝗶𝘁𝗼𝗿𝗶𝗹𝗼𝗿 (𝘀𝗽𝗲𝗿𝗮𝗻𝘁̧𝗮 𝗱𝗲 𝘃𝗶𝗮𝘁̧𝗮̆ 𝗹𝗮 𝗻𝗮𝘀̧𝘁𝗲𝗿𝗲, 𝗮𝗰𝗰𝗲𝘀𝘂𝗹 𝗹𝗮 𝘀𝗽𝗮𝘁̧𝗶𝗶 𝘂𝗿𝗯𝗮𝗻𝗲 𝘃𝗲𝗿𝘇𝗶, 𝐬𝐮𝐬𝐭̧𝐢𝐧𝐞𝐫𝐞𝐚 𝐜𝐞𝐫𝐜𝐞𝐭𝐚̆𝐫𝐢𝐢-𝐝𝐞𝐳𝐯𝐨𝐥𝐭𝐚̆𝐫𝐢𝐢 𝗲𝘁𝗰.)

ADRBI
Str. Mihai Eminescu nr. 163, etaj 2, sector 2 Bucuresti

contacteaza-ne la
contact@adrbi.ro