Norvegia: Noi cerințe de raportare privind egalitatea de gen


Anul 2020 a început cu noi cerințe în raportarea egalității de gen în companiile norvegiene. Ombudsmanul Norvegian pentru Egalitate și Discriminare, Hanne Bjurstrøm, consideră că firmele norvegiene vor deveni mai conștiente privind egalitatea de gen, datorită cerințelor sporite de identificare și raportare.

Nivel crescut al detaliilor

Acestea sunt domeniile despre care companiile norvegiene trebuie să raporteze acum:

  • Diferența de salarizare între femei și bărbați: Prezentare de statistici din cadrul companiei, aratând diferențe între bărbați și femei la diferite niveluri din companie.
  • Prezentare generală a egalității de gen la diferite niveluri ale companiei.
  • Prezentare generală a persoanelor care au concediu pentru creșterea copilului și pentru cât timp.
  • O imagine de ansamblu a muncii part-time și a persoanelor care lucrează astfel.

„Acesta este un instrument de politică important în demersurile privind egalitatea de gen. Astfel angajatorii pot fi determinați să fie mai conștienți de potențialele discrepanțe, instrumentul putându-se dovedi important pentru reprezentanții sindicatelor ”, a spus Bjurstrøm.

Noile cerințe sunt obligatorii numai pentru companiile cu 50 sau mai mulți angajați, cu toate acestea, pot fi aplicabile companiilor cu 20 sau mai mulți angajați, dacă reprezentanții sindicali le solicită acest lucru. Aceasta este o nuanță importantă, deoarece majoritatea norvegienilor lucrează în companii mici sau mijlocii. Companiile care merg înainte trebuie să raporteze asupra situației egalității la fiecare doi ani. Ombudsmanul pentru Egalitate și Discriminare elaborează în prezent ghiduri și formulare electronice pentru a simplifica raportarea statisticilor pentru companiile norvegiene.

Diferența salarială este una dintre cele mai importante provocări

Ministrul Egalității, Trine Skei Grande, spune că speră că noile cerințe de raportare pot deveni un instrument important pentru reducerea inegalităților de gen.

„Știm că diferența salarială dintre femei și bărbați este una dintre cele mai importante provocări ale noastre în domeniul egalității. Dacă un bărbat și o femeie sunt 100% egali în ceea ce privește educația, experiența și locul de muncă, bărbații vor câștiga în continuare în medie cu 6,5% mai mult decât o femeie”, spune Grande. „Această identificare poate oferi angajatorilor fundamentul pentru a evalua dacă există riscul discriminării salariale. Și sper că putem face sistemele salariale mai transparente”, continuă ministrul Egalității. Guvernul norvegian dezvoltă în prezent o strategie pentru realizarea unei educații și a unui mediu de lucru mai puțin segregate din punct de vedere al genului și va face sugestii cu privire la modul de realizare a unui mediu de lucru echitabil.

Fără sancțiuni

Nu vor exista sancțiuni pentru companiile care raportează discrepanțe mari. Dar inegalitatea evidentă nu va arăta bine pentru companiile care le raportează, spune Ombudsmanul Bjurstrøm.


Acest articol a fost tradus din tehniskukeblad.no, iar originalul, in limba norvegiana, poate fi citit aici.

Versiunea in limba engleza

ADRBI
Str. Mihai Eminescu nr. 163, etaj 2, sector 2 Bucuresti

contacteaza-ne la
contact@adrbi.ro