Modele de afaceri și finanțare pentru instalații de biogaz


În cadrul proiectului AgroRES, implementat de Agenția pentru Dezvoltare Regională București – Ilfov, prin Departamentul de Asistență Tehnică, echipa de proiect a participat luni, 15.05.2020, la discuția online organizată de Interreg Europe - „Financing & business models for biogas”. Aceasta a avut ca obiective explicarea costurilor și structurii diferitelor tipuri de centrale care folosesc biogaz, importanța acestora într-un model de afaceri, dar și opțiunile de finanțare.

Deoarece colectarea selectivă a deșeurilor biologice produse de consumatorii casnici devine obligatorie în 2023, o nouă sursă de combustibil devine disponibilă pentru centralele care produc energie folosind biogaz. Astfel, primăriile din mediul rural și urban trebuie să decidă ce se va întâmplă cu aceste deșeuri. Printre opțiuni se numără compostarea - varianta cea mai ieftină, și transformarea în biogaz, ce permite de asemenenea generarea de energie regenerabilă, reduce emisiile de gaze cu efect de seră și creează locuri de muncă locale datorită construcției inițiale a centralei și infrastructurii de distribuție a energiei, dar și ulterior, prin lucrări de întreținere și mentenanță.

Fiecare regiune ar trebui să înceapă cu o analiză potențială pentru a evalua cantitatea de deșeuri biologice disponibile și alte materii prime pentru noile instalații de biogaz. Acestea vor trebui planificate pe întreg teritoriul pentru a evita finanțarea în aceeași zonă a prea multor proiecte simultan, care vor concura ulterior pentru o cantitate limitată de materii prime disponibile. Analiza potențială ar trebui să distingă cu atenție între potențialul teoretic și volumul realist realizabil de deșeuri biologice colectate selectiv, în special atunci când se introduce colectarea separată a deșeurilor biologice din gospodării pentru prima dată.

Sistemele de încălzire folosite în mediul rural cu combustibili solizi ( lemn, cărbune ) sau combustibili lichizi ( gaze naturale, GPL ) pot fi înlocuite cu sisteme eficiente de încălzire care folosesc căldură obținută din energia regenerabilă produsă de centralele pe biogaz. Sistemele de încălzire locale sunt eficiente din punct de vedere economic pentru satele cu 500-1500 de locuitori și devin mai ieftine în cazul în care casele sunt concentrate pe suprafețe restrânse sau există clădiri cu mai multe apartamente, dar pot funcționa chiar și cu 10 gospodării conectate.

Înțelegerea modelului de afaceri pentru centralele pe biogaz va ajuta autoritățile publice locale să obțină și să folosească fondurile obținute într-un mod eficient, astfel încât investitorii privați să aibă un interes crescut pentru astfel de proiecte. Energia regenerabilă rezultată poate fi vândută către consumatori sau poate fi transformată în electricitate ori energie termică. În acest context, în perioada următoare, membrii echipei proiectului mai sus amintit, împreună cu principalii actori locali vor iniția o analiză a situației existente în domeniul energiilor regenerabile.

ADRBI
Str. Mihai Eminescu nr. 163, etaj 2, sector 2 Bucuresti

contacteaza-ne la
contact@adrbi.ro