26 ianuarie 2021 - Cea de-a doua intalnire cu stakeholderii proiectului din Regiunea Bucuresti-Ilfov
În data de 26.01.2021, membrii echipei de implementare a proiectului Blue Green City din cadrul Departamentului Asistență Tehnică al Agenției pentru Dezvoltare Regională București-Ilfov au organizat online cea de-a doua întâlnire cu stakeholderii proiectului.
Evenimentul a reunit 25 de reprezentanți ai instituţiilor publice centrale și locale din regiunea Bucureşti-Ilfov din domeniul protecţiei mediului ȋnconjurător şi promovării infrastructurilor verzi şi albastre, reprezentanţi ai mediului academic și cercetării, societății civile și ai sectorului privat și a abordat următoarele teme de discuție:
- Evoluţia proiectului Blue Green City (activităţi desfăşurate ȋn semestrele 2 şi 3 de implementare);
- Strategia Uniunii Europene ȋn domeniul Biodiversităţii pentru 2030;
- Soluţiile bazate pe natură (definiţie, domenii de aplicabilitate, provocări, exemple);
- European Week of Regions and Cities 2020 și Interreg Europe - bune practici la nivel european și surse de inspirație.
Mulţumim din nou colaboratorilor noştri pentru participare şi implicarea activă de care au dat dovadă.
ADRBI
Str. Mihai Eminescu nr. 163, etaj 2, sector 2 Bucuresti