17 iulie 2020 - AgroRES webinar “Carbon and cost saving through slurry pit gas collection”
În cadrul proiectului AgroRES, implementat de Agenția pentru Dezvoltare Regională București – Ilfov, prin Departamentul Asistență Tehnică, membrii echipei au participat în data de 17.07.2020 la webinar-ul “Carbon and cost saving through slurry pit gas collection”, organizat de unul dintre parteneri - Devon County Council. Acest eveniment a avut drept obiectiv schimbul de informații și bune practici referitoare la utilizarea biogazului provenit din fermele de animale pentru producerea de energie destinată consumului propriu.
Subiectele abordate au cuprins evaluarea situației actuale din regiunea organizatoare, prezentarea politicilor guvernamentale aplicabile, a modului de producere al amoniacului, a posibilităților de utilizare ale acestuia, precum și valoarea comercială. Organizatorii au prezentat participanților soluții de colectare a gazelor provenite din fermentarea deșeurilor, caracteristici tehnice ale facilităților de depozitare a gunoiului de grajd precum și utilizarea eficientă a acestuia, inclusiv prin reducerea pH-ului și a cantităților folosite, pentru diminuarea emisiilor de amoniac rezultate din activitățile agricole. Captarea acestora, urmată de extragerea biometanului din amoniac poate contribui la producția de energie termică ori de electricitate, pentru consumul propriu sau pentru a aduce câștiguri financiare suplimentare prin livrarea acesteia în rețeaua națională. Modalitățile de folosire a reziduurilor fermelor de animale pentru producerea de energie, în vederea creșterii profitabilității economice și pentru reducerea emisiilor poluante reprezintă bune practici ce pot fi implementate și în regiunea București-Ilfov, conducând astfel la o mai bună utilizare a surselor alternative de energie și îmbunătățind calitatea mediului înconjurător.
Webinarul a fost organizat în cadrul activităților de schimb de experiență, ce fac parte integrantă a proiectului AgroRES, finanțat de Interreg Europe. Acesta își propune să dezvolte măsuri care să încurajeze producția și utilizarea energiei regenerabile în sectorul agricol și rural. Pentru mai multe informații referitoare la tematica abordată, vă invităm să accesați următorul link:
ADRBI
Str. Mihai Eminescu nr. 163, etaj 2, sector 2 Bucuresti