Doua spitale din regiunea București-Ilfov au semnat contracte pentru finanțarea cheltuielilor legate de COVID-19


Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, a semnat, astăzi, primele 10 contracte pentru finanțarea din fonduri europene a cheltuielilor spitalelor COVID-19. Contractele semnate, în valoare totală de 205,1 milioane lei, sunt finanțate în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare, prin intermediul apelului „Consolidarea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19” în valoare de 350 milioane euro. Dintre proiectele semnate, 8 sunt de tip A (proiecte de investiții pentru unitățile sanitare publice) și 2 sunt de tip C (investiții pentru direcțiile generale de asistență socială și protecția copilului).

„La începutul crizei sanitare provocate de noul coronavirus ne-am propus să identificăm rapid fondurile disponibile și să le redirecționăm pentru măsuri socio-economice și sanitare cât mai rapid. Am semnat astăzi primele 10 contracte pentru finanțarea spitalelor din prima linie în lupta împotriva coronavirusului și vom continua să evaluăm rapid și celelalte proiecte depuse pentru ca fondurile europene să finanțeze cât mai repede unitățile sanitare”, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș.

Beneficiarii finanțărilor sunt:

  • Serviciul de Protecție și Pază – U.M 0149 București – 10,2 milioane lei - Consolidarea capacității centrului medical din cadrul Serviciul de Protecție și Pază pentru gestionarea crizei sanitare COVID-19 – proiect de tip A.
  • Institutul Clinic Fundeni – 24,3 milioane lei - Gestionarea în timp util și eficient de către Institutul Clinic Fundeni a crizei sanitare COVID-19  – proiect de tip A;
  • Spitalul Clinic Județean de Urgență Oradea – 40,1 milioane lei - Creșterea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19 în municipiul Oradea și județul Bihor – proiect de tip A;
  • Spitalul Clinic Municipal Filantropia din municipiul Craiova – 48,1 milioane lei - Combaterea răspândirii virusului prin dotarea Spitalului Clinic Municipal Filantropia din municipiul Craiova – proiect de tip A;
  • Municipiul Carei – 2,3 milioane lei - Creșterea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19 în municipiul Carei – proiect de tip A;
  • Municipiul Bistrița – 870.000 lei - Sprijin pentru persoanele vulnerabile – proiect de tip C;
  • Județul Giurgiu – 4,3 milioane lei - Management eficient anti COVID la nivelul DGASPC Giurgiu Macov – proiect de tip C;
  • Spitalul Clinic de Neuropsihiatrie Craiova – 13,3 milioane lei - Consolidarea capacității centrului medical din cadrul Serviciul de Protecție și Pază pentru gestionarea crizei sanitare COVID-19 – proiect de tip A;
  • Județul Cluj – 12,2 milioane lei - Dotarea Unității de Primire Urgențe din cadrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca în contextul pandemiei COVID-19 – proiect de tip A;
  • Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Victor Babeș Craiova – 48,2 milioane lei - Combaterea Virusului prin Dotarea Spitalului Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Victor Babeș Craiova – proiect de tip A;

Până în prezent, au fost depuse spre evaluare 51 cereri de finanțare cu o valoare de 164,2 milioane euro:

  • 41 de proiecte de tip A, în valoare de 155,4 milioane euro, prin care 50 de unități sanitare publice sunt dotate cu echipamente medicale/echipamente de protecție;
  • 10 proiecte de tip C, în valoare de 8,8 milioane euro, prin care direcțiile generale de asistență socială sunt dotate cu echipamente de protecție.

Alte 125 cereri de finanțare sunt în curs de completare în sistemul informatic MySMIS. Proiectele sunt evaluate de către Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Infrastructură Mare (AM POIM), în parteneriat cu Ministerul Sănătății.

Apelul de proiecte este deschis până la data de 30 septembrie 2020 și este adresat următoarelor categorii de beneficiari:

  • Unități sanitare publice pentru  care  Ministerul  Sănătății  stabilește  necesitatea dotării;
  • Ministerul Sănătății/ alte autorități publice centrale și autorități publice locale, sau unități aflate în subordinea, coordonarea sau sub autoritatea acestora, pentru achiziții necesare gestionării crizei de sănătate publică;
  • Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.

Sursa: http://mfe.gov.ro/

ADRBI
Str. Mihai Eminescu nr. 163, etaj 2, sector 2 Bucuresti

contacteaza-ne la
contact@adrbi.ro