Glosar

  • Rambursarea cheltuielilor

    Transferarea de catre Autoritatea de Management a unor sume din fondurile programului operational pentru decontarea cheltuielilor eligibile efectuate de beneficiari.

    citeste mai mult
  • Raportul anual de implementare

    Document elaborat pentru a sprijini managementul programelor cu finantare din instrumente structurale, prin monitorizarea progresului si evaluarea rezultatelor inregistrate in implementarea programelor. Autoritatea de Management a programului operational este responsabila cu elaborarea raportului anual de implementare, care este analizat si aprobat de catre Comitetul de Monitorizare si ulterior transmis Comisiei Europene.

    Acest raport reprezinta principala sursa de informatii privind eficienta implementarii si, in general, fundamenteaza decizia autoritatilor de management si a Comisiei Europene de a revizui un program. Pentru perioada de programare 2007 - 2013, Raportul Anual de Implementare va fi transmis Comisiei Europene, pentru prima oara in anul 2008 si ulterior, pana la data de 30 iunie a fiecarui an.

    citeste mai mult
  • Raport de mediu

    Parte a documentatiei planurilor sau programelor, care identifica, descrie si evalueaza efectele posibile semnificative asupra mediului, ale aplicarii acestora si alternativele sale rationale, luand in considerare obiectivele si aria geografica aferenta, conform legislatiei in vigoare.

    citeste mai mult
  • Raport de progres

    Raportul de activitate al unui proiect, care inregistreaza progresele fizice, tehnice si economice ale acestuia. Este redactat de catre beneficiar si transmis Organismului Intermediar, impreuna cu cererea de rambursare a cheltuielilor. Raportul de progres se refera in mod deosebit la atingerea obiectivelor stabilite in contract, dar si la orice dificultate intalnita sau alte investitii/rezultate realizate.

    citeste mai mult
  • Rata interna de rentabilitate (RIR)

    Indicator care se utilizeaza in analiza eficientei proiectelor de investitii. Rata interna de rentabilitate este pragul minim de rentabilitate a unui proiect, sub nivelul caruia acesta nu este eficient. Exprima acel nivel al ratei dobanzii care egalizeaza veniturile actualizate cu cheltuielile actualizate si care face ca valoarea venitului net actualizat sa fie egala cu zero.

    citeste mai mult
  • Rata ocuparii fortei de munca

    Rata ocuparii fortei de munca - numita si raportul dintre ocupare si populatie - este procentul persoanelor active care au un loc de munca.

    citeste mai mult
  • Recuperarea/deducerea prefinantarii acordata beneficiarilor

    Sumele reprezentand prefinantarea prin Programul Operational Regional, acordate unui beneficiar, se recupereaza pana la finalizarea proiectului, prin activitati derulate conform contractului, justificate cu contracte de achizitii de bunuri, servicii sau executii de lucrari. Prefinantarea acordata din instrumente structurale si/sau din sume de la bugetul de stat se restituie sursei de finantare din care a fost acordata, daca beneficiarul nu furnizeaza nicio justificare privind achizitionarea de bunuri ori servicii sau executarea de lucrari in termen de 6 luni de la data primirii acesteia sau conform prevederilor contractuale.

    citeste mai mult
  • Recuperarea

    Procesul initiat de statul membru in vederea recuperarii sumelor achitate gresit beneficiarilor, atunci cand platile pentru proiecte au fost finalizate.

    citeste mai mult
  • Regenerare urbana

    In prezent, orasele au trei roluri: loc pentru un mod de viata de calitate superioara; puncte nodale de crestere in interiorul regiunilor, cu impact in dezvoltarea regionala echilibrata; contribuie direct la competitivitatea intregii Europe - o serie de orase sunt deja actori principali in economia globala, iar altele au potential pentru a juca un astfel de rol. In contextul economiei bazate pe cunoastere, orasele pot furniza o masa critica de institutii, companii si furnizori de cunoastere, generatori de inovatie.

    In contextul regulamentului FEDR pentru perioada 2007-2013, regenerarea urbana ia in special forma sprijinului pentru dezvoltarea strategiilor participative, integrate si durabile pentru a aborda multitudinea de factori economici, sociali si de mediu ce afecteaza zonele urbane.

    Regenerarea urbana vizeaza zonele urbane in dificultate, situate intr-un cadru predefinit - sunt teritorii ale orasului care nu mai reusesc sa iasa din spirala degradarii - fie ca e vorba de cartiere de locuinte sau de centre istorice. Aceste zone in dificultate necesita relansarea economica, reinsertia sociala si economica a locuitorilor, ameliorarea calitatii vietii.

    Strategiile de regenerare urbana promoveaza dezvoltarea urbana durabila prin activitati precum: reabilitarea mediului fizic, reamenajarea terenurilor industriale de tip brownfield (vezi sit poluat neutilizat), conservarea si dezvoltarea patrimoniului natural si cultural, stimularea antreprenoriatului, crearea de locuri de munca pe plan local, dezvoltarea comunitara si furnizarea de servicii pentru populatie, luand in calcul schimbarea la nivelul structurilor demografice.

    citeste mai mult
  • Regiuni de dezvoltare

    Regiunile de dezvoltare sunt unitati teritorial-statistice, alcatuite din 4-7 judete (cu exceptia Regiunii Bucuresti-Ilfov), prin asocierea libera a Consiliilor Judetene, in baza Legii 151/1998 (ulterior modificata de legea 315/2004). Regiunile de dezvoltare au fost infiintate la sfarsitul anului 1998. Ele corespund nivelului NUTS II potrivit clasificarii Eurostat, si reprezinta cadrul de colectare a datelor statistice specifice la nivel teritorial NUTS II.

    Stabilite pe o baza voluntara, ele nu au statut de unitati administrative, dar reprezinta unitati teritoriale suficient de mari pentru a constitui o buna baza pentru elaborarea si implementarea strategiilor de dezvoltare regionale, permitand utilizarea eficienta a resurselor financiare si umane.

    Scopul pentru care au fost create aceste regiuni de dezvoltare este similar celui urmarit si in celelalte tari in curs de aderare, la fel ca si in statele membre, acela de a sprijini comunitatile mai mari in a-si solutiona problemele care trec dincolo de granitele administrative si care depasesc posibilitatile financiare ale unui judet. Regiunile de dezvoltare reprezinta structuri teritoriale in care se realizeaza implementarea si evaluarea politicii nationale de dezvoltare regionala.

    La nivel regional, au fost infiintate opt Consilii de Dezvoltare Regionala si opt Agentii pentru Dezvoltare Regionala, iar la nivel national a fost constituit Consiliul National pentru Dezvoltare Regionala.

    citeste mai mult
  • Regula N+2; Regula N+3

    Regula a CE privind disponibilitatea in timp a sumelor alocate unui program operational. N+2 inseamna ca fondurile europene alocate unui program operational in anul N trebuie solicitate si rambursate de Comisia Europeana pana la sfarsitul anului N+2. Fondurile nerambursate de Comisia Europeana in intevalul dat nu mai sunt disponibile in cadrul programului operational. Pentru anii de angajament 2007-2010, Comisia a permis Romaniei sa urmeze regula N+3, urmand ca regula N+2 sa fie aplicata pentru fondurile alocate in anii 2011-2013.

    citeste mai mult
  • Reteaua NATURA 2000

    Conform art.14, alineatele (1) si (2) din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 236 din 2000 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei si faunei salbatice, ariile naturale protejate (inclusiv ariile speciale de conservare si ariile de protectie speciala avifaunistica) sunt evidentiate in mod obligatoriu in planurile nationale, zonale si locale de amenajare a teritoriului si de urbanism, in perimetrul si in vecinatatea acestora fiind interzisa orice lucrare sau activitate susceptibila sa genereze un impact negativ asupra acestora.

    citeste mai mult
  • Regula vizibilitatii

    Potrivit Regulamentului Comisiei Europene 1828/2006, autoritatile de management ale programelor operationale si beneficiarii de finantare au obligatia contractuala de a promova proiectul/programul si sprijinul primit din partea UE. Toate materialele de informare si publicitate orientate catre beneficiari, potentiali beneficiari si public vor respecta un set de reguli stabilite de Autoritatea de Management prin Manualul de Identitate Vizuala.

    citeste mai mult
  • Reprezentant legal al solicitantului

    Persoana care are dreptul conform actelor de constituire sa reprezinte organizatia si sa semneze in numele acesteia.

    citeste mai mult
  • Retelele Transeuropene (TEN)

    Initiativa a Uniunii Europene cu scopul de a crea o infrastructura moderna si eficienta pentru a conecta regiunile si retelele nationale. Retele transeuropene exista in trei sectoare de activitate:

    • transport - Reteaua Transeuropeana de Transport (TEN-T) acopera transportul rutier si intermodal, transportul maritim si porturile, precum si reteaua europeana de cai ferate de mare viteza.
    • energie - Reteaua Transeuropeana de Energie (TEN-E) cuprinde sectoarele electricitate si gaze naturale.
    • telecomunicatii - Reteaua Transeuropeana de Telecomunicatii (eTEN) are ca obiectiv oferirea de servicii electronice bazate pe retele de telecomunicatii. Vizeaza in special serviciile publice si sunt in centrul initiativei eEurope - "Societatea informationala pentru toti".
    citeste mai mult
  • Rezerva pentru performanta

    Din proprie initiativa, un stat membru poate decide sa infiinteze o rezerva nationala pentru performanta, insumand 3% din totalul finantarilor pentru fiecare obiectiv (in cazul Romaniei, pentru cele doua obiective: Convergenta si Cooperare Teritoriala Europeana), pentru a aloca acesti bani programelor operationale care au rezultate deosebite. In cazul in care un stat membru a decis sa infiinteze o astfel de rezerva, va evalua in cadrul fiecarui obiectiv, nu mai tarziu de 31 decembrie 2011, performanta programelor sale operationale. Nu mai tarziu de 31 decembrie 2011, pe baza propunerilor statelor membre interesate si in stransa consultare cu fiecare dintre ele, Comisia va aloca rezerva nationala pentru performanta.

    citeste mai mult
  • Rezultate

    Produs tangibil sau intangibil, masurabil si care poate fi verificat, obtinut la finalul sau pe parcursul derularii unui proiect. Face obiectul aprobarii finantatorului.

    citeste mai mult