Proiect de infratire cu regiunea Lazio

Indicativ proiect: RO03/IB/SPP/08
Perioada de implementare: noiembrie 2004 - octombrie 2006
Finantator: Comisia Europeana, Programul PHARE 20003

Proiectul a avut ca scop construcţia instituţională în scopul consolidării funcţiei de coordonare pentru elaborarea şi implementarea politicii de coeziune economică şi socială la nivel regional. Proiectul s-a desfasurat în parteneriat cu alte instituţii italiene: FORMEZ (Agenţia Naţională pentru Instruire şi Asistenţă Tehnică pentru Administraţiile Publice, Italia), Ministerul Economiei şi Finanţelor din Italia, Regione Siciliană, Regione Basilicata, Regione Piemonte, Consorzio Progetto Lazio '92 (CPL)

Obiectivele specifice ale proiectului au fost orientate spre continuarea dezvoltării capacităţii administrative, atât a ADR Bucureşti-Ilfov cât şi a Consiliului pentru Dezvoltare Regională Bucureşti-Ilfov, de a conduce planificarea dezvoltării socio-economice la nivel regional, în conformitate cu bunele practici ale Statelor Membre UE şi a acquis-ului comunitar relevant.

De asemenea, proiectul a sprijinit ADRBI în dezvoltarea capacităţii administrative în calitatea sa de Agenţie de Implementare pentru Programul Phare Coeziune Economică şi Socială, conform prevederilor Regulamentului Consiliului UE 1266/1999 şi a pregătit-o pentru rolul său de Organism Intermediar în gestionarea Fondurilor Structurale.